Contacte
  • Română
  • Русский
A+ R A-
Insule Croatia
Insule Croatia

Insule Croatia

Chiar în largul coastei Croaţiei, veţi găsi mai multe insule frumoase, fiecare oferind propriile atracţii şi obiective turistice. În Croaţia, există peste 1.000 de insule care variază în funcţie de mărime, de la cele mai mici, până la cea mai mari, de exemplu, insula Cres, care se află pe locul 20 în topul celor mai mari insule din Marea Mediterană. Mai jos, regăsiţi un top al celor mai faimoase insule din Croaţia.
Hvar
Dealurile, plajele spectaculoase, viile luxuriante şi viaţa de noapte vibrantă din Hvar fac din această insulă o destinaţie perfectă pentru o evadare din cotidian. Fă o plimbare pe străzile medievale din această insulă frumoasă şi vei întâlni impunătoarele fortificaţii care atestă istoria antică a insulei. Oraşul Hvar poate fi considerat cel mai uimitor oraş de pe insulă, iar Starigrad şi Jelsa sunt cele mai vechi sate. Dacă sunteţi în căutare de aventură, este recomandat să faceţi o călătorie cu vaporaşul până la arhipelagul Pakleni, care se află în apropierea oraşului Hvar, sau faceţi o plimbare pe ţărmul stâncos din sudul insulei, totodată, bucurându-vă de o masă de prânz la fabrica de vinuri locale.
Vis
Frumoasă, dar îndepărtată insula Vis este cunoscută pentru lunga sa istorie de creştere a viţei de vie, de aceea, cunoscătorii de vin trebuie să ajungă în această destinaţie. Insula Vis şi-a păstrat farmecul şi stilul de viaţă caracteristic anilor 1950 şi atrage turiştii care sunt în căutarea „Mediteranei cum a fost odinioară“. Frumoasele ape limpezi, plajele izolate ce îţi taie răsuflarea şi obiectivele istorice sigur vor încânta vizitatorii. Iubitorii de natură vor admira natura bine conservată şi atracţiile ecologice ale acestei insule.
Korcula 
Separată de continent printr-o strâmtoare îngustă, Korcula este cea mai populată dintre toate insulele din Croaţia. Capitala insulei este, de asemenea, numită Korcula şi poreclită „Micul Dubrovnik“. Acest oraş vechi se afla printre cele mai frumoase oraşe de pe coasta croată şi este cunoscut pentru arhitectura sa unică. Una dintre principalele atracţii este presupusa casa de naştere a lui Marco Polo. Cea mai frumoasă clădire din Korcula este Catedrala Sfântul Marco, construită în stil gotic-renascentist şi finalizată în secolul al XV-lea.
Brac
Marea insulă din Brac este situată chiar pe coasta Split. Cu dealurile sale, golfurile izolate, apa limpede, pinii şi smochinii săi, Brac este considerată o destinaţie turistică populară. Vizitatorii se bucură de insulă prin seria de atracţii pe care le oferă, de exemplu: în sud se afla Peştera Dragonului, muzeul insulei din satul Škrip şi celebra plajă Zlatni Rât în apropiere de Bol. Totodată, merită făcută o drumeţie pe muntele Vidova Gora, care este cel mai înalt munte din zonă. Activităţile populare de pe insula Brac includ windsurfing, kite surfing, scufundări şi vizitarea numeroaselor golfuri.
Cres
Una dintre cele mai mari insule din Marea Adriatică, insula deluroasă Cres, dispune de o gamă spectaculoasă de plaje cu pietriş şi golfuri. Printre cele mai notabile atracţii din Cres se află lacul cu apă dulce din Vrana. Acest fenomen natural unic este considerat unul dintre cele mai adânci lacuri cu apă dulce din Europa de Est. Activităţile populare de pe insula Cres sunt: sporturile nautice, scufundări, drumeţii şi altele.
Mljet
Mljet este cea mai verde insulă din Croaţia, cu părţi mari acoperite de păduri, iar restul punctată de câmpuri, podgorii şi sate mici. Insula cuprinde două lacuri sărate, Veliko şi Malo Jezero, care sunt situate în capătul vestic al insulei. În mijlocul Veliko Jezero, există o mică insulă cu o mănăstire veche benedictină.
Pag
Dintre toate insulele croate, insula Pag are cel mai lung ţărm şi o mulţime de golfuri şi plaje. O mare parte din aceasta are un relief stâncos, dar veţi găsi şi câmpuri înverzite şi vai, care sunt ideale pentru viticultura şi cultivarea măslinelor. Plaja Zrce, care se află în apropierea oraşului Novalja este un loc popular, atât pentru localnici, cât şi pentru turişti. Pentru vizitatorii aventuroşi şi dornici de experienţe plăcute în aer liber, în Pag există numeroase locuri de campare, iar majoritatea sunt situate în golfuri mici sau de-a lungul ţărmului mării. Totodată, o serie de oraşe mici oferă numeroase opţiuni de cazare şi masă.
Kornati
Formate din aproximativ 130 de insule, recifuri şi insuliţe, insulele Kornati adăpostesc măslini, smochini şi viţă de vie. Copacii rari şi tufişurile mediteraneene completează peisajul insulei. Se pot face plimbări de-a lungul potecilor de pe stâncile masive ale insulei pentru a vă bucura de o vedere superbă asupra mării. Prezenţa umană pe insulele Kornati datează din epoca neolitică, dar din cauza defrişărilor şi a eroziunii, insulele sunt acum nelocuite. Dacă sunteţi în căutarea simplităţii şi frumuseţii, insulele Kornati sunt o opţiune ideală.
Rab
Insula Rab este situată chiar în largul coastei de nord a Croaţiei. Rab este una dintre cele mai dens împădurite insule croate, care totodată, adăposteşte o gamă largă de plante. Printre cele mai populare atracţii de pe insulă se află Parcul Komrcar, în cadrul căruia se găsesc numeroase plante, cât şi copaci, inclusiv o agavă de 100 de ani. Datorită prezenţei a mai mult de 300 de izvoare cu apă dulce, Rab este una dintre cele mai verzi insule din Marea Adriatică. Verile calde şi iernile blânde oferă insulei avantajul de a se putea vizita în orice moment al anului.
Krk
Adesea menţionată ca „insula de aur“, insula croată Krk este cea mai apropiată de Europa de Vest. Aceasta este legată de continent printr-un pod, astfel, accesul se poate face foarte uşor. Vizitatorii vor descoperi această încântătoare insulă care oferă o gamă largă de peisaje. În timp ce partea de nord a insulei este aproape stearpă, în partea de sud veţi regăsi frumoase golfuri. În zona de interior, dealurile stâncoase şi câmpurile fertile oferă cadrul ideal pentru cultivarea strugurilor. Cele mai populare activităţi de pe insula Krk sunt: scuba diving, ski jet, ski nautic şi zborul cu parapanta.

Tururi

http://www.naveliatur.md/ro/turism-extern/tururi/tururi-in-italia.html

Contacte

Chisinau, bd.Stefan cel Mare 200, of.205
Tel. +37322 748575
Fax: +37322 750695
Mobil: +373 69 365 404
e-mail: naveliatur@gmail.com